Un 1 decembrie altfel...

 
Romania Flag 1 Decembrie

Anul acesta țara noastră a întâmpinat provocări care ne-au determinat pe fiecare dintre noi să realizăm ce contează cu adevărat în viața noastră. Am fost obligați să ne distanțăm față de cei dragi și să renunțăm la experiențele care ne dăruiau atâtea amintiri frumoase. Însă, am demonstrat, cu toate acestea, că iubirea și grija față de comunitate ne pot uni în continuare și că împreună, chiar dacă la distanță, vom putea trece peste aceste vremuri tulburi.

Asemenea multor români, și pe mine această zi de sărbătoare națională mă prinde la sute de kilometrii depărtare de acel acasă și cu un dor nemilos de cei pe care îi las în urmă de fiecare dată până la următoarea vizită. Am plecat cu ceva ani în urmă în Marea Britanie, unde am reușit să-mi găsesc un loc al meu, în care să îmi urmez pasiunea și să simt că totul e posibil. Totuși, îmi doresc, pe cât de curând posibil, să aduc acest spirit și în România și să continui povestea de acolo de unde a început totul.

newborn-treasures-photography-london.jpg

Peter Baghiu Wedding Photography și Newborn Treasures sunt proiectele mele de suflet prin care îmi doresc să contribui la o Românie în care oamenii își pot urma pasiunile și își pot crea propria poveste pe care să o dea mai departe generațiilor viitoare. Poveștile au forța magică de a uni generații și oameni foarte diferiți, precum și puterea de a șterge distanțele dintre noi și de a ne apropia de lucrurile pe care le credeam de mult pierdute.

Fiecare poveste are ceva aparte și merită șansa de a fi surprinsă în cadre unice. Fotografia oferă oportunitatea de a păstra aceste povești intacte și de a le feri de trecerea timpului. O fotografie reușită poartă în ea toate râsetele și pățaniile momentului surprins și vrăjește memoria, recreând acel moment cu fiecare detaliu al său, chiar dacă au trecut poate zeci de ani de atunci.

Pasiunea mea pentru fotografie s-a născut acum 8 ani, dintr-o poveste de dragoste. Mi-am cumpărat repede-repejor o cameră și am început să fotografiez tot ce găseam în natură, cu apetitul unui novice plin de entuziasm. Apoi această pasiune a crescut deodată cu mine. A trecut de la hobby, la profesie. După ce am terminat facultatea Gheorghe Asachi din Iași m-am mutat în București, unde am urmat o școală de fotografie, iar mai apoi m-am mutat în Marea Britanie.

În Marea Britanie, m-am îndrăgostit de fotografie pentru nou-născuți și am început proiectul Newborn Treasures. Ideea din spatele numelui e evidentă. Copiii sunt lumina ochilor noștri, comorile părinților și nimic nu e prea bun când vine vorba de ei. De aceea sunt foarte atent la detalii și cât se poate de exigent când vine vorba de fotografie și de rezultatele finale.

Îmi doresc ca noul an să ne dea tuturor ocazia unor proiecte inedite, în care fiecare dintre noi să putem pune în valoare tot ceea ce am învățat de-a lungul timpului pe care mulți dintre noi am fost împinși să îl petrecem departe de oamenii și locurile dragi. Îmi doresc ca atât România, cât și fiecare dintre noi, să fi găsit prin provocările întâmpinate anul acesta curajul de a produce, în anul ce vine, schimbările mult așteptate și necesare pentru ca poveștile să poată deveni realitate încă de acasă.

La mulți ani tuturor! La muți ani România!

Gallery Block
This is an example. To display your Instagram posts, double-click here to add an account or select an existing connected account. Learn more