Cum îi liniștim pe cei mici înainte de ședința foto

 

Ce pregătiri sunt necesare în prealabil pentru sedințele cu nou-născuți

Venirea pe lume a copilului este unul dintre cele mai frumoase daruri pe care vi-l oferă viața, ce vă v-a umple sufletul de căldură și emoție. 

Zece degete micuțe, doi obrăjori pufoși și rumeni, câteva firicele firave de păr și, bineînțeles, primele scâncete ale bebelușului – toate acestea reprezintă, pentru părinți, minunile nașterii, frumusețea începutului și fascinația unei noi vieți, lipsite de păcate.

Însă, cât ați clipi, toate acestea dispar căci, oricât nu ați vrea, copiii cresc. Și uneori, dându-vă seama de faptul că nu mai puteți ține în brațe micuțul suflețel, vă cuprinde un sentiment acut de nostalgie. Parcă regretați că nu ați petrecut mai mult timp cu el cât era foarte mic, că nu i-ați acordat mai mult din timpul vostru și că nu ați creat mai multe amintiri, de care să vă bucurați mai târziu.

Poate că nu toți vă identificați cu scenariul acesta. Sincer să fiu, m-aș bucura ca o bună parte dintre voi să fi acordat suficient timp și atenție acestei perioade, în care bebe crește sub ochii voștri. Celor care nu au avut suficient timp pentru asta le spun să nu se condamne, căci au muncit din greu pentru a-i asigura celui mic o viață fără lipsuri. 

Pe cei care, deocamdată, așteaptă venirea pe lume a fătului, sunt foarte fericit să îi pot ajuta să creeze amintiri de neuitat la care, peste ani, se vor uita cu foarte mult drag. Prin lentila aparatului meu îi văd pe cei mici ca pe mici îngerași, trimiși pentru a le face părinților viața mai frumoasă, iar atmosfera creată în jurul lor, cu ajutorul decorului, ca pe o lume magică, în care nu există răutate, minciună și falsitate.

Ședințele foto pentru nou-născuți – o provocare pentru părinți, mai mult decât pentru cei mici?

Vorbeam despre ședințele foto de tip newborn baby, pe care le vom face împreună la studio, pentru a crea amintiri memorabile. Ei bine, această activitate, care ar trebui să fie plăcută și unică pentru întreaga familie, devine un motiv de stres pentru părinți. De ce? 

Dat fiind faptul că în „fișa postului” unui părinte este trecută îngrijorarea și atenția,  excesivă mai ales în primele luni de viață, este de înțeles de ce sunt atât de preocupați de modul în care va decurge ședința foto, de cum se va simți bebelușul și de alte astfel de aspecte.

Una dintre cele mai mari „necunoscute” ale acestei ecuații este pregătirea necesară a bebelușului, pentru o ședință foto cât mai liniștită, relaxantă și lipsită de griji și stres. Din acest motiv, m-am gândit că ar fi util să vin astăzi cu o serie de sfaturi și recomandări menite să vă ajute în a-i liniști pe cei mici, înainte de a veni la studio.

Înainte de a începe, țin să vă reamintesc că este foarte important ca ședința foto să aibă loc în primele zile de viață ale copilului, căci atunci doarme cel mai mult, este mult mai flexibil și maleabil și nu percepe atât de intens suntele, luminiile și atingerile exterioare. În plus, în primele două săptămâni de viață nu apar colicii, motiv pentru care bebe va fi mai fericit și mai calm.

Așadar, iată care sunt recomandările mele pentru a realiza, împreună, cele mai deosebite poze:

  • Îmbrăcați-l pe cel mic în haine cât mai lejere, în care să se simtă confortabil 

Îmbrăcămintea prea strâmtă îi poate crea un disconfort destul de mare care, în cazul bebelușilor, se traduce prin plânsete și agitație. Pe lângă asta, hainele fixe sau prea mici pot lăsa urme inestetice pe pielea fină și roz a celor mici, urme ce nu ar da bine în poze și ar presupune o muncă mai mare de post-procesare a fotografiilor. Ca o consecință, și termenul de predare a acestora s-ar prelungi. 

P.S.: Nu vă faceți griji că îi va fi răcoare. Temperatura în studio este de până la 27 de grade Celsius.

  • Hrăniți-l chiar înainte de intra în studio

Și noi, adulții, dormim mai bine și suntem mai liniștiți după ce mâncăm, darămite cei mici. În cazul lor, un copil hrănit este echivalent cu un copil liniștit. Atunci când este hrănit cât mai aproape de momentul ședinței, programul de somn neîntrerupt al bebelușului va dura mai mult, ceea ce îmi oferă mie mai mult timp pentru a realiza cadre reușite, creative și dinamice. 

  • Țineți-l treaz cât mai mult timp înainte de ședința foto

Știu, tocmai ce v-am spus că trebuie să doarmă și să fie liniștit și acum vin cu un astfel de sfat. Dați-mi voie să vă explic. Ceea ce am vrut să spun este că ar fi indicat să îl „obosiți” pe bebe înainte de ședință, ținându-l treaz cât de mult se poate. Știu, pare greu să rezistați genelor obosite care trag fragilele pleoape peste ochișorii somnoroși. Cu toate acestea, gândiți-vă că asta v-ar ajuta și pe voi să stați liniștiți și să admirați suflețelul vostru drag, cât timp eu îl fotografiez, care va dormi nestingherit, pe întreaga durată a ședinței foto. 

  • Veniți echipați pentru orice situație sau surpriză mai puțin plăcută

Bebelușii sunt plini de „surprize”. Când nici nu te aștepți, te trezești că trebuie să scoți arsenalul de pamperși, șervețele umede, cremă, pudră și alte astfel de „dotări” din trusa de „prim ajutor”. Este foarte important să nu plecați de acasă fără aceasta, căci nu am vrea ca, din cauza unor astfel de „accidente” , ședința foto să se rezume la doar câteva cadre și voi să fi bătut drumul până aici pentru doar câteva minute.

  • Probleme cu colicii? Nu uitați acasă remediile

Dacă cel mic se confruntă cu neplăcutele senzații cauzate de colici, încă din primele două săptămâni de viață, nu plecați de acasă fără remediul/ remediile prescrise de medic. În cazul în care acestea apar chiar în timpul ședinței este bine să îl/le aveți la îndemână, pentru a-l ajuta pe bebe să lupte cu neplăcerile, putând-ne continua astfel treaba. 

  • Nu veniți la studio cu alți membrii ai familiei

Știu că este un moment deosebit pentru voi și că v-ați dori să împărtășiți fericirea aceasta cu prietenii sau măcar cu rudele. Eu însă, din experiență, vă spun că nu este recomandată această practică. Cu cât sunt mai puțini oameni în studio, cu atât atmosfera va fi mai liniștită și bebe mai calm, mai relaxat și va colabora mai bine. Le veți arăta fotografiile, când sunt gata, și le puteți recomanda și lor această experiență (acolo unde se așteaptă un nou-născut). 

  • Voi, părinții, fiți calmi și relaxați! Nu aveți de ce să vă stresați

Este foarte important ca voi, adulții, să fiți cât se poate de relaxați, pentru că aceeași stare o veți transmite și celui mic. Nu mergeți la doctor, nu sunteți la o competiție, la o examinare! Veniți să-i facem poze drăgălașului suflețel. Așa că, vă aștept cu zâmbete, încredere și atitudine pozitivă.

Ah, era să uit: recuzită și hăinuțe am eu la studio. Nu este necesar să aduceți voi prea multe. Desigur, dacă există un anume obiect, cu o însemnătate aparte pentru voi sau pentru bebe, vedem cum îl putem integra în decor.

Gallery Block
This is an example. To display your Instagram posts, double-click here to add an account or select an existing connected account. Learn more